Revoluția de la 1848

     Anul 1848, este cunoscut în literatura istorică de specialitate drept "primăvara popoarelor". Pe fondul revoluției franceze, în țările aflate în componența marilor imperii se vor declanșa revoluții ce aveau la bază ideea identității naționale și a eliberării statale. Numeroși tineri din țările române își făceau studiile în străinătate, în marile capitale europene. Vor revenii în țară după izbucnirea revoluției franceze cu ideile revoluționare încercând să imprime o parte din aceasta și societății românești. În țările române există o mișcare ce promova identitatea națională și necesitatea unității.
     Primele acțiuni vor fi declanșate în Moldova, în martie 1848. Revoluționarii se vor unii la Hotelul Sankt Petersburg și vor forma un comitet revoluționar printre membrii săi remarcându-se Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, maiorul Alexandru Ioan Cuza, Costache Negri. Revoluționarii vor înainta domnitorului Moldovei, Mihail Sturza, o petiție în care trecuseră cererile lor, într-o primă etapă domnitorul părea de acord cu acestea dar se va răzgândi arestându-i pe revoluționari și trimițându-i sub pază în Turcia la Constantinopol. În apropriere de Galați, aceștia vor evada și se vor refugia în Transilvania la Brașov. Acolo vor redacta un document intitulat "Prințipiile noastre pentru reformarea patriei". Acțiunile revoluționarilor moldoveni vor continua în exil.
     În Țara Românească, Revoluția de la 1848 va debuta cu o mare adunare națională în mai la Islaz. Revoluționarii vor forma un set de revocări similar cu acelor din Moldova pe care le vor prezenta domnitorului țării Gheorghe Bibescu. Acesta va lua act de ele dar speriat de amploarea și revoluția evenimentelor va abdica fugind din țară.
     Conducerea țării este preluată de o locotenență domnească ce va forma un guvern provizoriu. Dintre membrii guvernului provizoriu revoluționar se vor remarca Nicolae Bălcescu, Cristian Tell, frații Golescu.
     În septembrie 1848, are loc o intervenție armată din partea Turciei, revoluția fiind înăbușită, o parte a revoluționarilor refugiindu-se în afara granițelor.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Țări și capitale

Clima Europei

Definiții