Reforma Religioasă
Supremația religioasă deținută de biserica catolică în evul mediu se va confrunta cu încercările de reformă.
Încă din secolele XIII -XIV apar primele contradicții în sânul bisericii catolice generate la început de cruciade iar pe parcurs, acestea se vor amplifica datorită bogățiilor acumulate de biserică și fostului religios din timpul ceremoniilor lor.
Mănăstirile și episcopiile acumulează bogății imense încercând ieșirea de sub autoritatea laică (rege-împărat) trecând direct doar sub autoritatea religioasă, Papa.
Prima mare mișcare de răscoală religioasă va fi condusă de către Jan Hus și a intrat în istorie sub denumirea de răscoala Husiților ce a pornit din Praga și s-a extins către zona Germaniei ca o contra măsură, biserica catolică va înființa inchiziția, acel tribunal bisericesc, co condamna așa numitele erezii. Cel care a pus bazele acestui tribunal bisericesc și s-au ocupat în mod direct de organizarea sa având bine-cuvântarea Papei, a fost Ignațiu de la Loyola, un căpitan de origine spaniolă.
La începutul secolului al XVI-lea, biserica se confrunta cu o stare de nemulțumire generală generată de apariția acelor indulgențe sau bule Papale. Indulgențele erau acte emise de cancelaria Papală ce purtau sigiliu Papei și erau vândute contra anumitei sume de bani păcătoșilor.
Pe piața liberă au apărut numeroase astfel de hârtii falsificate, în primul rând de călugări. Cel ce se va ridica în primul rând împotriva vânzătorii indulgențelor pe care le consideră o deviație de la drumul spiritual al omului a fost un profesor de teologie din Germania, Martin Luther ce preda la universitatea din Wittenberg, aceasta în 1517 va afișa pe ușa catedralei din Wittenberg cele 95 de teze prin care condamna fastul religios, bogăția și corupția înalților preoți ce conduceau biserica catolică. Tezele sale vor avea succes public ajungându-se în 1520 la convocarea unui conclav religios la care a participat și Împăratul Germaniei, Carol al V-lea, prin care aceste teze erau condamnate și dezavuate în mod public. Luther condamnă în tezele sale și ordinele religioase mergând până acolo pentru a susține dispariția mănăstirilor și a numeroaselor ordine călugărești, ca un exemplu personal, el care era un fost călugăr franciscan se va căsătorii cu o călugăriță din ordinul carmeliților.
Luther va primi sprijin din partea principilor germani, aceștia văzând în noua religie posibilitatea de a pune mâna pe averile bisericii ceea ce se și va întâmpla în mare parte a Germaniei. Noua religie se va răspândi rapid și se va numi Lutheranism.
Un alt reformator al bisericii va fi Jean Calvin, un călugăr francez ce se va retrage în Elveția la Geneva unde, alături de apropriații săi va pune bazele Calvinismului. Geneva va deveni orașul ideal din punct de vedere religios dar și politico-economic.
În 1594, regele Angliei, Henric al VIII-lea va intra în conflict cu papalitatea și printr-un decret va scoate biserica engleză de sub autoritatea papală.
Este primul și cel mai important conflict dintre autoritatea laică și cea religioasă. Regele se va autoproclama șeful bisericii înființând acea biserică protestantă denumită biserica Anglicană. În decurs de jumătate de secol: biserica catolică a pierdut teren în fața noilor religii ce vor domni sfârșitul evului mediu și o bună parte a modernității în zona central apuseană a Europei. Vor apărea numeroase războaie religioase, popularitatea având un sprijin important în Spania catolică.
Încă din secolele XIII -XIV apar primele contradicții în sânul bisericii catolice generate la început de cruciade iar pe parcurs, acestea se vor amplifica datorită bogățiilor acumulate de biserică și fostului religios din timpul ceremoniilor lor.
Mănăstirile și episcopiile acumulează bogății imense încercând ieșirea de sub autoritatea laică (rege-împărat) trecând direct doar sub autoritatea religioasă, Papa.
Prima mare mișcare de răscoală religioasă va fi condusă de către Jan Hus și a intrat în istorie sub denumirea de răscoala Husiților ce a pornit din Praga și s-a extins către zona Germaniei ca o contra măsură, biserica catolică va înființa inchiziția, acel tribunal bisericesc, co condamna așa numitele erezii. Cel care a pus bazele acestui tribunal bisericesc și s-au ocupat în mod direct de organizarea sa având bine-cuvântarea Papei, a fost Ignațiu de la Loyola, un căpitan de origine spaniolă.
La începutul secolului al XVI-lea, biserica se confrunta cu o stare de nemulțumire generală generată de apariția acelor indulgențe sau bule Papale. Indulgențele erau acte emise de cancelaria Papală ce purtau sigiliu Papei și erau vândute contra anumitei sume de bani păcătoșilor.
Pe piața liberă au apărut numeroase astfel de hârtii falsificate, în primul rând de călugări. Cel ce se va ridica în primul rând împotriva vânzătorii indulgențelor pe care le consideră o deviație de la drumul spiritual al omului a fost un profesor de teologie din Germania, Martin Luther ce preda la universitatea din Wittenberg, aceasta în 1517 va afișa pe ușa catedralei din Wittenberg cele 95 de teze prin care condamna fastul religios, bogăția și corupția înalților preoți ce conduceau biserica catolică. Tezele sale vor avea succes public ajungându-se în 1520 la convocarea unui conclav religios la care a participat și Împăratul Germaniei, Carol al V-lea, prin care aceste teze erau condamnate și dezavuate în mod public. Luther condamnă în tezele sale și ordinele religioase mergând până acolo pentru a susține dispariția mănăstirilor și a numeroaselor ordine călugărești, ca un exemplu personal, el care era un fost călugăr franciscan se va căsătorii cu o călugăriță din ordinul carmeliților.
Luther va primi sprijin din partea principilor germani, aceștia văzând în noua religie posibilitatea de a pune mâna pe averile bisericii ceea ce se și va întâmpla în mare parte a Germaniei. Noua religie se va răspândi rapid și se va numi Lutheranism.
Un alt reformator al bisericii va fi Jean Calvin, un călugăr francez ce se va retrage în Elveția la Geneva unde, alături de apropriații săi va pune bazele Calvinismului. Geneva va deveni orașul ideal din punct de vedere religios dar și politico-economic.
În 1594, regele Angliei, Henric al VIII-lea va intra în conflict cu papalitatea și printr-un decret va scoate biserica engleză de sub autoritatea papală.
Este primul și cel mai important conflict dintre autoritatea laică și cea religioasă. Regele se va autoproclama șeful bisericii înființând acea biserică protestantă denumită biserica Anglicană. În decurs de jumătate de secol: biserica catolică a pierdut teren în fața noilor religii ce vor domni sfârșitul evului mediu și o bună parte a modernității în zona central apuseană a Europei. Vor apărea numeroase războaie religioase, popularitatea având un sprijin important în Spania catolică.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Scrie-ne!