Etnogeneza românească
După cucerirea romană, Dacia va fi transformată în provincie imperială de rangul I, guvernatorul acesteia purtând denumirea de Legatus August Proproetore și era numit direct de către împărat. Romanii vor impune în Dacia modelul de organizare roman împărțind într-o primă etapă acest teritoriu în 2 părți: Dacia superior și inferior. Tot romanii vor construi și primele orașe în Dacia împărțite în cele 2 categorii: colonii și municipii.
Odată cu venirea romanilor în Dacia pe acest teritoriu va pătrunde și creștinismul care va constitui un factor important în cadrul procesului de etnogeneză. Într-o primă etapă a avut loc romanizarea populației autohtone dacice. Elementul ce a contribuit decisiv la romanizare a fost impunerea limbii latine în toate relațiile dintre romani și daci.
În primul rând era obligată folosirea limbii latine în administrație, dacii fiind obligați să învețe limba dar și în armată precum și în cadrul relațiilor economice între cele 2 părți. Se vorbea latină vulgară cu influențe specifice zonelor de unde proveneau coloniștii aduși în Dacia de către Traian, deosebită de latina de la Roma.
Pe parcursul stăpânirii romane în Dacia, aici, au staționat 2 regiuni, A V-a gemine și a XIII-a macedonene cu scopul de a apăra Dacia și implicit limesul dunărean al imperiului de atacurile populațiilor migratoare. Soldații din legiuni se ocupau de construcția castrelor dar și a drumurilor strategice și militare pe care le întrețineau și apărau.
După executarea serviciului militar (25 ani) soldații din legiuni preferau să rămână în Dacia întemeindu-și familii iar aceste căsătorii mixte dintre soldații romani și femeile din Dacia vor constitui un alt factor al romanizării.
Diverși împărați ce au succedat pe tronul imperiului roman se vor confrunta cu atacurile tot mai dese populațiilor migratorii în cazul la aceasta participând și dacii liberi din zona estică.
Se va ajunge la o nouă organizare a provinciei prin apariția Daciei Malvensis. În anul 117 împăratul Hadrian va lua decizia dărâmării podului de peste Dunăre de la Drobeta construit în timpul lui Traian de Apolodor din Damasc.
În anul 271, împăratul Aurelian ia decizia de a retrage armata și administrația din Dacia la sudul Dunării. Pe teritoriul fostei provincii a rămas o populație puternic romanizată care în următoarele secole va da naștere poporului român.
În ceea ce privește dovezile arheologice ale continuității populației pe aceste meleaguri se poate aminti denarul de bronz descoperit la Bieton cu inscripția "Ego Zenovius Votum Podui". Odată cu retragerea vor dispărea treptat orașele, viața urbană decade manifestându-se fenomenul de ruralizare adică retragerea populației la sate în acele "Villa Rustica". Pe acest teritoriu vor năvăli diverse popoare migratorii cu o geneză avară dar de o importanță majoră la formarea limbii române, se poate aminti marea invazie slavă din 602.
În drumul lor către peninsula balcanică, o parte a slavilor s-au stabilit pe teritoriul nostru integrându-se și fiind asimilați de populația autohtonă. Conform specialiștilor în lingvistică, limba română s-a format din 3 componente: substratul dacic, stratul latin, ad-stratul slav.
Odată cu venirea romanilor în Dacia pe acest teritoriu va pătrunde și creștinismul care va constitui un factor important în cadrul procesului de etnogeneză. Într-o primă etapă a avut loc romanizarea populației autohtone dacice. Elementul ce a contribuit decisiv la romanizare a fost impunerea limbii latine în toate relațiile dintre romani și daci.
În primul rând era obligată folosirea limbii latine în administrație, dacii fiind obligați să învețe limba dar și în armată precum și în cadrul relațiilor economice între cele 2 părți. Se vorbea latină vulgară cu influențe specifice zonelor de unde proveneau coloniștii aduși în Dacia de către Traian, deosebită de latina de la Roma.
Pe parcursul stăpânirii romane în Dacia, aici, au staționat 2 regiuni, A V-a gemine și a XIII-a macedonene cu scopul de a apăra Dacia și implicit limesul dunărean al imperiului de atacurile populațiilor migratoare. Soldații din legiuni se ocupau de construcția castrelor dar și a drumurilor strategice și militare pe care le întrețineau și apărau.
După executarea serviciului militar (25 ani) soldații din legiuni preferau să rămână în Dacia întemeindu-și familii iar aceste căsătorii mixte dintre soldații romani și femeile din Dacia vor constitui un alt factor al romanizării.
Diverși împărați ce au succedat pe tronul imperiului roman se vor confrunta cu atacurile tot mai dese populațiilor migratorii în cazul la aceasta participând și dacii liberi din zona estică.
Se va ajunge la o nouă organizare a provinciei prin apariția Daciei Malvensis. În anul 117 împăratul Hadrian va lua decizia dărâmării podului de peste Dunăre de la Drobeta construit în timpul lui Traian de Apolodor din Damasc.
În anul 271, împăratul Aurelian ia decizia de a retrage armata și administrația din Dacia la sudul Dunării. Pe teritoriul fostei provincii a rămas o populație puternic romanizată care în următoarele secole va da naștere poporului român.
În ceea ce privește dovezile arheologice ale continuității populației pe aceste meleaguri se poate aminti denarul de bronz descoperit la Bieton cu inscripția "Ego Zenovius Votum Podui". Odată cu retragerea vor dispărea treptat orașele, viața urbană decade manifestându-se fenomenul de ruralizare adică retragerea populației la sate în acele "Villa Rustica". Pe acest teritoriu vor năvăli diverse popoare migratorii cu o geneză avară dar de o importanță majoră la formarea limbii române, se poate aminti marea invazie slavă din 602.
În drumul lor către peninsula balcanică, o parte a slavilor s-au stabilit pe teritoriul nostru integrându-se și fiind asimilați de populația autohtonă. Conform specialiștilor în lingvistică, limba română s-a format din 3 componente: substratul dacic, stratul latin, ad-stratul slav.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Scrie-ne!