Alexandru Lăpușneanul - de Costache Negruzzi

Alexandru Lăpușneanul

                                              -de Costache Negruzzi

Costache Negruzzi (1808-1868), prozator. Cele mai cunoscute opere sunt nuvela istorică "Alexandru Lăpușneanu" (1840) și scrisorile din grupajul intitulat "Negru pe alb", care zugrăvesc moravurile epocii sale (Cum am învățat românește, Istoria unei plăcinte, Un proțes de la 1826 etc.).

- Genul literar: epic.

- Specia literară: nuvela istorică.

Acțiunea prezintă întoarcerea lui Alexandru Lăpușneanul cu oaste în Moldova unde ocupă tronul a doua oară. Prigoana dezlănțuită împotriva boierilor care l-au trădat în timpul primei domnii culminează cu un ospăț la curte unde sunt uciși 47 de boieri. Domnia lui se încheie la fel de sângeros: este otrăvit de doi fugari, întorși din exil, cu complicitatea doamnei Ruxandra.

Conflictul nuvelei constă în lupta pentru putere dintre domnitor și boieri.
Personajul principal intră în tipologia romantică a tiranului, caracterizată prin voința de putere și prin comportamentul violent, sângeros.
Publicată în primul număr al revistei Dacia literară (1840), nuvela istorică Alexandru Lăpușneanu a lui C. Negruzzi este o capodoperă a genului. Ea răspunde articolului-program, Introducție, a lui Mihail Kogălniceanu - publicat în același număr al revistei - fiind o compunere originală inspirată din istoria neamului. Se caracterizează prin faptul că are un subiect istoric (tratează evenimentele petrecute în trecut la care au participat personalități istorice), iar conflictul este puternic, situat în zona puterii.

Viziunea romantică se regăsește, așadar, în primul rând, în inspirația din istorie, din trecut, valorificând o pagină din Evul Mediu românesc târziu; de asemenea, textul prezentat în ascensiune și în decădere, căruia i se asociază trăsături contradictorii - inteligența, abilitatea, dorința de putere, caracterul violent, sângeros și sadic, cunoașterea psihicului individual și colectiv.

Tema centrală a nuvelei o constituie evocarea unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei - cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpușneanu (sec. al XVI-lea, 1564-1569), în care se evidențiază lupta pentru impunerea autorității domnitorului, devenit un despot.

Sursa de inspirație a scriitorului o reprezintă letopisețul lui Grigore Ureche, din care Negruzzi preia anumite scene (împrejurările venirii lui Lăpușneanu la a doua domnie, solia boierilor trimisă de Tomșa, scena uciderii celor 47 de boieri, arderea domnitorului (unele devenite motto-uri ale nuvelei).

Nuvela are o structură simetrică, echilibrată, alcătuită din patru părți, ce pot exista de sine stătător, având câte un subiect propriu. Aproape fiecare secțiune cuprinde câte un moment al subiectului și este precedată și de câte un motto.

Conflictul nuvelei este complex și are în centru lupta pentru putere dintre domnitor și boieri. Intenția voievodului de a limita puterea boierilor este benefică în contextul secolului al XVI-lea, dar Lăpușneanul o dublează de setea de răzbunare care îl transforma într-un tiran. Personalitatea lui puternică este bine conturată, construcția personajului este riguroasă. El se evidențiază prin contraste interioare: calități (bun cunoscător al psihologiei umane, diplomat abil, inteligent) și defecte (cruzime diabolică, viclenie, dorința de răzbunare) sau contraste exterioare (în relații cu alte personaje față de care se plasează în antiteză: doamna Ruxandra, care este întruchiparea blândeții și a maternității ocrotitoare). Alexandru Lăpușneanul este un personaj excepțional pus în situații excepționale, deci un personaj de factură romantică.

O secvență semnificativă pentru tema și viziunea despre lume surprinde uciderea celor 47 de boieri, conform unui plan sângeros și viclean, după slujba de duminică. Lăpușneanul merge la Mitropolie "îmbrăcat cu toată pompa domnească" și ține un discurs centrat pe tema pocăinței și umilinței creștine, presărat cu citate biblice. Astfel reușește, printr-un act premeditat și bine regizat, să-i determine pe boieri să participe la ospăț. Însă în timpul mesei voievodul ordonă uciderea boierilor, într-o scenă terifiantă. Pregătește în același timp "leacul de frică" promis doamnei Ruxandra. El va așeza capetele boierilor morți într-o piramidă, respectând rangul fiecăruia. Este un punct culminant în ordinea emoției estetice, reprezentând și momentul maximei cruzimi a lui Alexandru Lăpușneanul. 

O altă scenă este aruncarea boierului Moțoc în sânul mulțimii revoltate, ce îl acuză pe acesta de toate nemulțumirile ei. "Capul lui Moțoc vrem..." este mottoul acestui tablou și reprezintă cererea oamenilor strânși la poarta palatului domnesc. Mulțimea apare în această nuvelă în chip de personaj colectiv și este surprinzătoare intuiția prozatorului în continuarea psihologiei maselor. La început, ea apare dezorientată și la întrebarea armașului ce anume cere "începu a se strânge cete-cete și a se întreba unii pe alții ce să ceară", căci "prostimea rămase cu gura căscată". Doleanțele disperate sugerează o masă amorfă, dar ea se repliază și acționează cerând "capul lui Moțoc". Dialogul dintre Alexandru Lăpușneanul și Moțoc este un exemplu de rar cinism și prilejul unor replici memorabile ("Proști, da mulți!"). Moțoc este sacrificat, Alexandru Lăpușneanul joacă scena domnitorului justițiar într-o abilă mișcare politică.

Ultimul capitol surprinde deznodământul textului: moartea tiranului prin otrăvire. Retras în cetatea Hotinului, domnitorul bolnav este călugărit înainte de moarte, conform obiceiului, dar, când își revine, el amenință că-i ucide pe toți. Cuvintele sale: "De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu...", devine mottoul acestei părți.

Finalul nuvelei consemnează sfârșitul domnitorului care lasă o pată de sânge în istoria Moldovei și este unul moralizator, pilduitor. Negruzzi înscrie astfel în programul Daciei literare într-o manieră originală, ilustrând, nu o pagină de glorie din istoria neamului, ci una plină de cruzime. Textul său devine însă o operă cu semnificație universală, aplicabilă pentru orice regim despotic, fiind o prezentare a efectelor negative ale exercitării puterii, într-o atmosferă de proză "noir".