Testament - de Tudor Arghezi

Testament

                                          -de Tudor Arghezi

Poezia a apărut în cadrul volumului "Cuvinte potrivite" și este o artă poetică în care sunt prezente principiile esteticii urâtului.

Printre constantele liricii Argheziene se enumeră puterea de materializare a cuvântului și promovarea esteticii urâtului preluată de la Charles Baudelaire.

Titlul are ca obiectiv moștenirea spirituală pe care poetul o lasă urmașilor în continuitatea unei tradiții al cărei transmițător și mediator se proclamă.
În sens denotativ, testament este un obiect juridic în care o persoană își exprimă dorințele care-i vor să fie îndeplinite după moarte. În sens conotativ, testament, face referire la creația pe care poetul o lasă moștenire urmașilor.

Poezia este structurată în 6 strofe, cu versuri inegale construite în jurul simbolului central carte. 

Modul în care poezia debutează confirmă imediat titlul atât prin ton cât și prin cuvinte iar conținutul testamentului este explicit delimitat "Decât un nume adunat pe o carte". Prin incipit este introdus simbolul central al poeziei și anume cartea, iar pentru ca aceasta să prindă centru, scriitorul trebuie să depună un efort constant deoarece cartea înseamnă muncă.

Testamentul este plin de semnificații surprinse în variate forme lexicale ce desemnează diverse realități legate de lumea scrisului, a artei și a existenței precum:
-mărturii ale destinului înaintașilor lui;
-schimbul sapei în condei și a brazdei în călimară ține de transmiterea trudei din ogarul material în cel al filei ține de procesul creației care cere timp și consum major.

Poezia este esență de cuvinte extrasă dintr-un limbaj comun. Poezia nu mai este doar inspirație ci și rezultat al  efortului minții poetului.

Cuvintele reprezintă materia în care se modelează conștiința de sine a omului. Formula de adresare, vocativul "fiule" desemnează un potențial urmaș creator, poetul identificându-se în mod simbolic cu un tată, cu un mentor al generațiilor următoare. Cartea este o treaptă în desăvârșirea cunoașterii.

Cartea este atât imagine a spiritului și a vieții unui popor cât și a individualității prin creație, este un element social, este o treaptă, este hrisov, locul consemnării cuvântului, este slava de foc și slava făurită, adică inspirație și meșteșug, vers spontan și vers cizelat, dăruire și muncă, aceste elemente contradictorii fuzionând: metafora "cuvinte potrivite" reprezintă materia verbală pe care poetul o șlefuiește pe interior până când îi dă netezimea necesară care să-i evidențieze capacitatea de a reda sensuri noi. Tensiunea pe care o transmite imaginea este una excepțională.

Vorbind despre trecutul și viitorul poeziei, poetul se plasează în prezent ca sintetizator al sensurilor anterioare în semnificații noi dar nu cotidiene care pot fi preluate de la strămoși și revalorificate.

Opera nu este un produs de moment ci ține de eternitate iar poezia este un proces de purificare a cuvintelor și de modelare în noua lor substanță a unui univers de frumusețe care să răzbune realitatea, urâtul devenind astfel estetic.
Cuvântul capătă forța de a fi pe rând, vers, valoare spirituală, revoltă, suferință dar și bucurie, fericire. Estetica urâtului: "din bube și noroi/iscat-am frumuseți și versuri noi/cenușa morților din vatră care devine simbol al amintirilor."

Poetul care împărtășește durerea țăranilor el transformă suferința în cântec și descântec.
Poetul dizolvă realul insuportabil, veacurile de chin și le dă acesta o semnificație estetică sugerând că poetul este un competitor al divinității.

Astfel, prin purificarea poeziei durerii, actul creator creează o forță justițiară. Robul, domnița, domn, toți acești termeni reprezintă factori definitorii ai comunicării poetice cu rolul de a transmite un mesaj care are o forță moderatoare. Versificația este tradițională dar și modernă, de-o potrivă. Tradiționalul ține de rima pereche și modernitate de ritm modelat. Poezia "Testament" de Arghezi este o artă poetică modernă pentru că poetul devine în concepția scriitorului iar poezia presupune truda creatorului. Un alt argument în favoarea modernității poeziei este acela că Arghezi impune estetica urâtului, arta devenind un mijloc de reflectare a complexității aspectelor existențiale.

Testament este poezia așezată la începutul volumului de debut Cuvinte potrivite (1927), fiind considerată o artă poetică modernă, în care autorul își exprimă propriile convingeri despre arta literară, despre maniera literaturii, despre limbaj, iar eul creator își reconstituie, printr-o succesiune de metafore, identitatea, situându-se într-un lung șir al strămoșilor și adresându-se unui fiu spiritual. Preferința pentru metafore "estetica urâtului", problematica limbajului, transfigurarea creatoare a realului, arheologia eului creator, asocierile paradoxale de imagini artistice - toate acestea alcătuiesc argumente pentru modernitatea liricii argheziene. 

Modernitatea și complexitatea viziunii creatoare se dezvăluie, mai întâi, prin interesul pentru artă poetică. Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tată unui fiu spiritual căruia îi este lăsată drept unică moștenire "cartea": "Nu-ți voi lăsa drept bunuri după moarte,/ Decât un nume adunat pe-o carte". Substantivul "carte" atenționează cititorul asupra semnificației globale a textului, asupra temei subsidiare referitoare la concepția despre creație, despre poezie.
Crezul poetic arghezian începe cu recuperarea unui trecut imemorabil, într-un timp al revoltei: "În seara răzvrătită care vine/ De la străbunii mei la tine". Metafora "Cartea mea-i, fiule, o treaptă" susține ideea unui drum ascensional, sugerat și de imaginea "suișului" abrupt  "prin râpi și gropi adânci". În primele strofe, eul creator își reconstituie, printr-o ascensiune de metafore, identitatea, situându-se într-un lung șir al strămoșilor. Versurile "Al robilor cu saricile, pline/ De osemintele vărsate în mine" cuprinde una dintre cele mai cele frumoase imagini concrete ale legăturii indestructibile cu străbunii.

Estetica urâtului și transfigurarea limbajului popular, oral al strămoșilor în limbaj artistic constituie actul de naștere al poeziei argheziene. Metamorfoza se produce pornind de la materii aparent incongruente, din aspecte disperate ale lumii: "Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/ Eu am ivit cuvinte potrivite [...] Făcui din zdrențe muguri și coroane./ veninul strâns l-am preschimbat în miere [...] Am luat ocara, și torcând ușure,/ Am pus-o când să-mbie, când să-njure./ Am luat cenușa morților din vatră/ Și am făcut-o Dumnezeu de piatră". Categoriile negative", aspectele urâte, mizere ale lumii, sunt transfigurate în fabuloase expresii poetice. Materialul greoi, încărcat de vechi identități, purtând însemnele timpului, este transformat în "muguri și coroane" și "Dumnezeu de piatră". Estetica urâtului, specifică modernismului arghezian, este desfășurată aproape explicit în versurile: "Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi".

Arta ca meșteșug este o altă trăsătură a imaginarului liric modern. Poezia este atât rezultatul inspirației, al harului divin, "slova de foc", cât și rezultatul meșteșugului, al trudei poetice, "slovă făurită": "Slovă de foc și slovă făurită/ împărechiate-n carte se merită/ Ca fierul cald și îmbrățișat în clește". "Slovă de foc" este, cu siguranță, un semn al inspirației, al harului, al sublimării, iar "slovă făurită" semnifică truda, munca, transformarea.

Ilustrând principalele particularități ale unei arte poetice și exprimând profesiunea de credință a unui artist care încearcă să se autodefinească atât în raport cu tradiția, cât și  cu modernitatea, poezia Testament este totodată semnificativă din perspectiva mitului "cărții" care joacă un rol esențial în imaginarul liricii argheziene. 

Tudor Arghezi