Povestea lui Harap-Alb - de Ion Creangă

Povestea lui Harap Alb

                                       -de Ion Creangă

Basmul "Povestea lui Harap-Alb" a fost publicată în anul 1877 în revista "Convorbiri literare" de către scriitorul român Ion Creangă, recunoscut pentru basmele, poveștilor și povestirilor sale.

Basmul cult este o specie a genului epic, de mari dimensiuni, în care acțiunea se desfășoară într-o lume fabuloasă, la care iau parte personaje cu puteri supranaturale, iar binele triumfă întotdeauna.

Opera lui Ion Creangă, intitulată "Povestea lui Harap-Alb" reprezintă un basm cult întrucât prezintă clișee de compoziție, coordonatele de timp și de spațiu sunt nedeterminate, sunt prezente personajele pozitive, negative, coordonate de timp și de spațiu sunt nedeterminate, sunt îmbinate cu cele rele. Acest basm este un bildungsroman deoarece nu este prezentat drumul spre maturizare, spre inițiere pe care îl parcurge mezinul craiului.

Titlul basmului este semnificativ întrucât aduce în prim-plan personajul eponim principal, mezinul craiului, care parcurge un traseu inițiatic, maturizându-se. Vocabula "poveste" prezintă o dublă accepție. În primul rând, termenul de "poveste" susține caracterul fabulos, fantastic al basmului. În al doilea rând, termenul echivalează cu destinul protagonistului, anticipând drumul pe care Spânul, antagonistul, i-l dă mezinului, personajul binelui. Totodată, numele subliniază dualitatea personajului: cea de mezin al craiului, având origine nobilă și cea de slugă, făcând trimitere către sclavii cu pielea închisă la culoare. Albul sugerează inocența, puritatea, lipsa de experiență și de maturitate a eroului. Având în vedere antiteza dintre negru și alb, considerăm astfel că titlul are la bază un oximoron, ce anticipează opoziția dintre bine și rău, aparență și esență.

Tema basmului o constituie lupta dintre bine și rău, binele învingând întotdeauna.
Harap-Alb este personajul principal al basmului cult "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă. El este fiu de împărat și întruchipează tipul țăranului neinițiat și naiv care trebuie să parcurgă drumul spre maturizare. Totodată, este un personaj rotund întrucât acesta se dezvoltă, se maturizează pe parcursul basmului, devenind un adevărat pretendent la tron. El este un personaj pozitiv și individual, ilustrând binele. La începutul basmului, mezinul nu are nume pentru că nu are identitate, el reprezentând orice adolescent aflat la început de drum. Este un exemplu uman, deoarece defectele sale nu sunt nici mici și nici puține, calitățile sale sunt mai mult decât suficiente pentru a face din el un bun împărat.

Personajul lui Creangă este construit prin îmbinarea modalităților de caracterizare directă cu cele ale caracterizării indirecte, accentul căzând pe caracterizarea morală a protagonistului, și nu pe cea fizică, evidențiindu-se caracteristici potrivite unui împărat. Astfel, Harap-Alb este caracterizat direct de către autor, dar și de alte personaje. În incipitul basmului, dintre ei, numele de Harap-Alb era unul dintre cei trei fii ai unui crai, că era cel mai mic dintre ei, numele lui Harap-Alb nefiind menționat decât mai târziu, ca o consecință a neascultării. Tot în început ne este prezentat faptul că mezinul craiului este un neinițiat, lipsa de maturitate inițială fiind subliniată prin caracterizarea directă a autorului "Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de astea". Astfel, în prima fază întâlnim un adolescent neștiutor, autorul caracterizându-l direct prin adjective precum "naiv" și "credul" iar sf. Duminică îl numește "lumina crăișor", anticipând funcția pe care Harap-Alb o va câștiga de pe urma inițierii. Tot Sf. Duminică îl numește "slab de înger", "mai fricos decât o femeie", "găină plouată".

Caracterizarea indirectă, și anume pe trăsăturile cele mai frumoase care au ieșit la iveală din acțiunile sale. Totodată, protagonistul lui Creangă este caracterizat indirect prin propriile acțiuni, limbaj, gesturi, fapte și chiar prin propriul nume. Cu ajutorul oximoronului, "Harap-Alb", distingem două atribuții ale personajului. În prima parte este cea de fiu nobil, atribuție desemnată de "alb", sugerând în același timp inocența, puritatea. Cea de a II-a atribuție este cea de slugă a Spânului, fapt conturat de vocabula "harap" (negru) ce face trimitere către sclavii cu pielea închisă la culoare. 
Înainte să pornească la drum aflăm că acesta pune accent mai mut pe aparență decât pe esență, întrucât vede numai înfățișarea la lucrurilor și nu profunzimile lor. Astfel, Harap-Alb ezită să aleagă calul cel bătrân și slab, neștiind ce putere se ascunde în spatele lui. 

Prima probă la care este supus craiul este proba milosteniei. În această probă este conturată bunătatea protagonistului întrucât dă de pomană unei femei bătrâne, fiind recompensat, într-un final, de către bătrâna, care era Sf. Duminică. Aceasta îl sfătuiește în alegerea vestimentației și calului potrivit pentru călătorie , ajutându-l să treacă de proba din Grădina Ursului și Pădurea Cerbului. A doua probă este cea a curajului. Mezinul se confruntă cu ursul cel fioros, remarcându-se perseverentă și vitejia. După trecerea podului, înaintează printr-o pădure labirint. A treia probă este proba ispitei, flăcăul eșuând în ducerea la îndeplinire a acesteia. La primul apel Spânului, fiul de crai dă dovadă de ascultare și refuză ajutorul oferit, așa cum l-a învățat tatăl său. Mai apoi după ce a dat de greu, fiul cedează observându-se că în momentul confruntării cu o situație dificilă, mezinul intră în panică și uită de sfatul tatălui, pedeapsa prin schimbarea identității devenind de acum înainte Harap-Alb.

După sosirea lor la împărăție, caracterul blând, sincer, supus lui Harap-Alb, comparat cu cel al Spânului le fac pe verișoare să îl recunoască, spunând că el este mult mai "omenos". Mai apoi, în ultima sarcină dată de Spân, respectiv în călătoria sa după fata împăratului Roș, protagonistul dă dovadă de altruism, sacrificându-se și trecând apa, nedorind să strice nunta furnicilor, grija fiindu-i aici răsplătită. Totodată, caracterul binevoitor, sensibil cât și maturitatea a acestuia reies din momentul în care construiește un loc adăpost pentru niște albine fără casă.

Continuându-și drumul, el este trecut prin proba prietenie, luând cu el pe cele cinci personaje, numite Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lați-Lungilă. Ironiile și glumele cu care le răspunde fiecăruia arată un caracter puternic, degajat, creând ușor prieteni. ("Dacă-i așa, hai și tu cu noi, zise Harap-Alb, că doară n-am te duce în spinare") Grației prieteniei acordat celor cinci, calului acestuia, cât și întrajutorării micilor viețuitoare, Harap-Alb reușește să treacă de obstacolele întinse de împăratul Roș. În călătoria de întoarcere începe a se împrieteni mult mai bine cu fata împăratului Roș ceea ce-l descrie ca fiind un om deschis și de încredere.

Din relațiile cu celelalte personaje prezentate mai sus reiese că Harap-Alb este un adolescent prietenos, reușind să câștige încrederea celorlalți. Însă, fiul de crai, pe parcursul operei, dă dovadă de maturitate, curaj și milostenie, toate fiind asimilate de pe urma experiențelor probelor, acestea reprezentând caracteristicile de preț ale unui împărat.

În opinia mea, firul narativ al basmului urmărește desăvârșirea personalității protagonistului. Dacă la început este slab și plânge de rușinea tatălui, nu este capabil să distingă esența de aparență, încălcând sfatul părintesc, pe parcursul probelor la care este supus de Spân, personajul Harap-Alb dobândește și dovedește o serie de calități necesare statutului de împărat.
În concluzie, Harap-Alb, protagonistul basmului ce reprezintă binele, este prototipul oricărui adolescent neinițiat la început de drum, parcurgând o perioadă de formare a personalității și fiind cel mai bine conturat în mod direct.

Ion Creangă