Moromeții - de Marin Preda

Moromeții

                                    -de Marin Preda

Marin Preda a fost un scriitor, nuvelist, romancier și membru al Academiei Române. A fost un scriitor român postbelic și directorul editurii "Cartea Românească".
Romanul "Moromeții" este alcătuit din două volume, primul volum a apărut în anul 1955 iar cel de-al doilea volum a apărut în anul 1967.

Romanul este o specie a genului epic, în proză, de mare întindere, având o acțiune complexă pe mai multe planuri narative și cu un număr mare de personaje.
Titlul face referire la toți membrii familiei dar și la evoluția și criza acestora.
Tema principală a romanului este "destrămarea familiei și a civilizației tradiționale țărănești". Alte teme secundare sunt viața, moartea, timpul, libertatea, iubirea, cunoașterea.
Compozițional, volumele sunt structurate în trei planuri: "Destinul familiei - plan narativ principal", "Planul destinului individual" și "Planului destinului comunității rurale".

Specia literară: roman realist.

Apartenența la un curent literar: realismul.

Teme: lumea rurală tradițională, familia țărănească, relația omului cu istoria.

Acțiunea: are în prim-plan povestea unei familii de țărani din Câmpia Dunării înainte și după al II-lea Război Mondial. Întâmplările sunt ordonate cronologic, iar acțiunea se construiește într-un plan narativ central, al familiei Moromete, și în planuri narative secundare, prezentând destinele altor țărani din sat.

Personajele: sunt tipuri sociale puternic individualizate. În prim-plan se află tipologia țăranului reflexiv (Ilie Moromete), iar în volumul al doilea, prin figura lui Mihai Moromete, o nouă tipologie socială, intelectualul cu origine țărănească.

O secvență semnificativă pentru lumea satului românesc de câmpie și pentru tipologia țăranului din perioada interbelică este aceea a secerișului, din primul volum. Este, pe de o parte, un moment central în viața comunității, în care toți participă, cu mijloacele epocii (cai, seceri), la strânsul recoltei cu soarele torid al verii. Ilustrează truda țăranului român, simbolizează modul tradițional de a viețui, într-o civilizație preponderent agrară. Pe de altă parte, scena pune în evidență ironia lui Ilie Moromete, plăcerea lui de a vorbi, caracterul său contemplativ și reflexiv, care îl face să pară "leneș" pe lângă ceilalți membri ai familiei. De asemenea, se dezvăluie anumite conflicte specificii lumii satului, între flăcăul sărac (Birică) și familia fetei bogate pe care vrea s-o ia de nevastă (Polina lui Tudor Bălosu).

Relația dintre personaje este tensionată. Apar numeroase conflicte exterioare: Ilie și băieții cei mari, Achim, Nilă și Paraschiv; aceștia și Catrina, mama lor vitregă, Ilie și Niculae, Ilie și Jupuitu, Polina și familia ei, care se opune măritișului, Victor Bălosu și Birică etc. Sunt, de asemenea, prezentate, prin stil indirect ori sugerate prin detalii de atitudine și comportament, frământările interioare ale personajelor, provocate de conflicte exterioare, de lipsa resurselor materiale, de comunicarea defectuoasă. 

Tematica romanului cuprinde: viața satului românesc de câmpie înainte și după cel de al II-lea Război Mondial, condiția țăranului legată de problematica pământului, familia, relația individului cu istoria văzută ca presiune a timpului.

Incipitul este specific romanelor realiste, aflăm încă din prima frază, locul și timpul acțiunii: "În Câmpia Dunării, cu câțiva ani înainte celui de-al II-lea Război Mondial". este introdusă, de asemenea, tema timpului care, în mod înșelător "pare să aibă nesfârșit răbdare cu oamenii", într-o lume aflată încă în afara conflictelor majore. Apoi, în paginile care urmează, cititorul face cunoștință cu întreaga familie Moromete: Ilie și soția sa Catrina, băieții cei mari a lui Ilie, din prima căsătorie - Paraschiv, Nilă și Achim - și copiii proveniți din căsătoria cu Catrina - Tita, Ilinca, și Niculae. Este începutul verii și țăranii se întorc de la câmp, fiecare își găsește locul și îndeletnicirile: fetele se duc la scăldat, băieții de împrăștie către încotro, să se odihnească, singură Catrina rămâne să pregătească masa. 

O secvență semnificativă pentru tema familiei țărănești, care anticipează, în manieră realistă, evoluția personajelor și chiar destrămarea familiei, este scena cinei. În funcție de cum se așază în jurul mesei, se pot stabilii relații între membrii familiei. Băieții din prima căsătorie - Achim, Paraschiv și Nilă - stau pe margine, spre "partea din afară a tindei", spre exterior, ca și cum ar fi gata să plece, să părăsească familia, ceea ce se va și întâmpla. De cealaltă parte a mesei, lângă vatră, stă Catrina Moromete, "Mama vitregă a celor trei frați, iar lângă ea îi avea pe ai ei, pe Niculae, pe Ilinca și pe Tita, copiii făcuți cu Moromete." Statutul de "stâlp al familiei" al lui Moromete reiese implicit din locul în care stă la masă: "Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de pe care el stăpânea cu privirea pe fiecare." Masa prea mică este o imagine a resurselor neîndestulătoare, iar tatăl încearcă în zadar să păstreze pământul și unitatea familiei. Între el și băieții cei mari mocnește un conflict care nu este doar un conflict între generații, ci are resorturi interioare, legate de mama vitregă și exterioare, alimentate de ura surorii lui Ilie, Maria (Guica). În același timp, copiii simt că timpul trece, iar lumea se schimbă și că viitorul lor nu mai este în sat, ci se poate construi în afara spațiului arhaic, tradițional, și anume în lumea urbană, de aceea vor pleca la București.

Acțiunea primului volum se desfășoară, ca întindere, pe parcursul câtorva luni, de la începutul verii până în toamnă. Planul narativ central, în jurul căruia se coagulează acțiunea, este cel al lui Ilie Moromete și al familiei sale. Subiectul, în acest plan, nu cuprinde ramificații multiple, aproape nu se întâmplă nimic, în afara vizitelor veninoase ale Mariei (Guica, sora lui Moromete), discuțiile și cititului ziarelor duminica în poiana lui Iocan, unde Ilie Moromete deține rolul principal, tăierii salcâmului (moment simbolic pentru decăderea familiei, care anunță presiunea timpului și a scadențelor), călătoriei negustorești pentru a vinde cereale și a face rost de bani. Faptele se precipită abia spre final, când Achim pleacă la București cu oile, iar ceilalți doi frați se decid să fugă. Există, însă, în roman, și alte nuclee epice, mai mult sau mai puțin dezvoltate, alte istorii adiacente. Așa este, de exemplu, povestea de iubire dintre Birică și Polina, fata lui Tudor Bălosu, care pune în evidență mentalități legate de căsătoria dintre o fată bogată și un flăcău sărac.

Finalul primului volum, în simetrie cu incipitul în manieră realistă, este, probabil, unul dintre cele mai reușite din literatura română. Imaginea lui Ilie Moromete, singur, ezitant și încercând să-și ascundă ezitarea este, de fapt, imaginea unei lumi care nu mai este stăpână pe ea însăși, sub auspiciile unui timp "care nu mai are răbdare cu oamenii."

În volumul al doilea, acțiunea se desfășoară, prin tehnica rezumării, de-a lungul a paisprezece ani și surprindem schimbările majore prin care trece satul românesc după al Doilea Război Mondial, odată cu instaurarea comunismului. Băieții cei mari se stabilesc la București, Nilă moare în război, Niculae se întoarce în sat ca activist de partid, Ilie rămâne martorul unei lumi pe care nu o mai înțelege și în care nu se mai regăsește, Catrina îl părăsește și se duce să locuiască la fiica ei din prima căsătorie, pe care o crescuseră foștii ei socrii după moartea soțului. Pământul pentru care luptase Moromete. ca și alte zeci de mii de țărani, în Primul Război Mondial, este confiscat de statul comunist. O parte esențială pentru viziunea autorului și a personajelor asupra lumii este cuprinsă în dialogurile Ilie-Niculae. Tatăl reflectă vechea lume, a satului tradițional, a micilor proprietari de pământ, iar fiul reflectă noua ordine comunistă și aparentele ei avantaje. Astfel, romanul devine unul al deruralizării, al transformărilor sociale din primele decenii comuniste. 

Moromeții prezintă deopotrivă temele tradiționale ale romanului românesc - lumea satului, condiția țăranului, familia - și temele omului modern, precum relația cu timpul, conflictul între generații și presiunea istoriei.

Marin Preda