Moara cu noroc - de Ioan Slavici

Moara cu noroc

                                - de Ioan Slavici

-nuvelă psihologică-

Ioan Slavici a fost un scriitor român, jurnalist și membru corespondent al Academiei Române.
Opera literară a lui Slavici a fost inspirată de viața satului ardelean de unde provine și familia lui.
"Moara cu noroc" este o nuvelă realist-psihologică și a fost publicată în 1881.

Nuvela este în specia genului epic, în proză cu un singur fir narativ, urmărind un conflict unic.
Opera are narator, acțiune și personaje, autorul exprimându-și gândurile și sentimentele în mod indirect. Modul de expunere predominant este narațiunea împreună cu descrierea, dialogul și monologul interior.

Tema nuvelei prezintă disperarea personajului principal de-a face bani cu orice preț. Sunt urmărite etapele dezumanizării personajului principal, Ghiță.

Titlul, "Moara cu noroc" este unul ironic, povestea fiind în contradicție cu titlul deoarece sunt povestite nenorocirile întregii familii. Titlu desemnează spațiul acțiunii, un han construit în locul unei mori. Spațiul sacru de la început se va preschimba într-unul blestemat, un loc al pierzaniei, deoarece moara își schimbă funcția originară, devine cârciuma. Roata norocului care s-a învârtit un timp în favoarea lui Ghiță se va opri. Inversarea norocului coincide cu deznodământul care oferă salvarea personajelor prin moarte.

Timpul se înscrie și el în aceeași circularitate: Ghiță arendează cârciuma de Sfântul Gheorghe, 23 aprilie; după Sfântul Dumitru, are loc judecata, iar deznodământul se petrece în ziua de Paști a anului următor. Așadar narațiunea parcurge complet cercul zodiacal al unui an și își condensează "centrul" în durata unei zile de Paști.

Nuvela este realistă, de factură clasică, având o structură riguroasă, fiecare episod aduce elemente esențiale și absolut necesare pentru firul epic. Slavici se încumetă la o creație de întindere, aproape un mic roman, dar statutul de nuvelă este păstrat prin faptul că numărul de personaje este redus, conflictul rămâne linear și evenimentele epice au loc într-o perioadă relativ scurtă de timp.
Cele 15 capitole se află în ordine cronologică a desfășurării acțiunii și sunt integrate de cuvintele rostite de bătrână la începutul și la sfârșitul operei, care pot constitui prologul și epilogul.

Expozițiunea prezintă spațiul, timpul și discuția dintre Ghiță, Ana și bătrâna. Sărăcia devine motiv de puternice frământări, dând lui Ghiță un sentiment de inferioritate. El identifică sărăcia cu lipsa de demnitate și dorește să se îmbogățească nu pentru a trăi bine, ci pentru a fi cineva, pentru a fi respectat. Nemulțumit de condiția sa socială, el simte că ar putea face și altceva, mai rentabil, decât să cârpească cizmele sătenilor. Și, în ciuda rezervelor exprimate de soacră să abandoneze liniștea colibei din sat și să ia în arendă cârciuma de la Moara cu Noroc. La început, totul merge bine și viața prosperă.

Momentul intrigii ce declanșează conflictul îl constituie apariția la Moara cu Noroc a lui Lică Sămădăul, stăpân temut al acestor locuri.

În desfășurarea acțiunii sunt prezentate desele popasuri ale lui Lică la cârciumă, subjugarea treptată a lui Ghiță, jefuirea arendașului, uciderea femeii "în negru" li a copilului ei, aspirația nelămurită pe care o simte Ana în prezența lui Lică. Ana, nevasta lui Ghiță, cu un simț feminin caracteristic, intuiește că Lică este un om rău și primejdios. În sinea lui, și Ghiță are aceeași presupunere, dar înțelege că, pentru a rămâne la Moara cu noroc, trebuie să devină omul Sămădăului. Conflictul psihologic se amplifică treptat, pe măsură ce Ghiță intră în mecanismul necruțător al afacerilor necinstite ale lui Lică. Stăpânit de setea de bani, Ghiță se va înstrăina treptat de Ana și se va lăsa manevrat de Lică, devenindu-i complice. Depune mărturie falsă la proces în legătură cu omorul și jaful din pădure, scăpându-l pe Lică de pedeapsa binemeritată a legii. De acum prăbușirea lui Ghiță este inevitabilă. Eroul este prins de setea de răzbunare, după ce Lică îl necinstește și în viața familiară. Astfel, Ghiță se hotărăște să-i întindă o cursă lui Lică, împreună cu jandarmul Pintea, fost tovarăș în fărădelegi al acestuia, acum trecut de partea legii. Cei doi se hotărăsc să-i întindă cursa, aruncând-o pe Ana drept momeală. Dar onoarea familiei sale este din nou știrbită, iar Lică scapă fără să fi fost dovedit vinovat.

Punctul culminant: Întorcându-se la cârciumă, Ghiță își ucide soția și este, la rândul lui, ucis la comanda lui Lică, de Răuț. Adept al unei morale intransigente, Slavici își pedepsește exemplar toate personajele nuvelei amestecate în afaceri necinstite: arendașul este prădat și bătut, femeia cea tânără, bănuită de Lică a avea "slăbiciune de aur și de pietre scumpe" este asasinată prin sufocare, Buză-Ruptă și Săilă-Boarul sunt orândașii pe viață; iar Lică se sinucide izbindu-se cu capul de un stejar uscat.

Deznodământul încheie simetric opera prin vorbele bătrânei, iar pentru purificarea locului afacerilor necurate un incendiu mistuie cârciuma, în urmă rămânând cei doi copii li bătrâna care trebuie să-și continue viața.

Ghiță este personajul principal al nuvelei (apare în toate momentele subiectului); protagonist (în raport cu Lică care este antagonist), funcțional, personaj rotund deoarece este o ființă complexă, cu defecte și calități, personaj dinamic, tridimensional deoarece iese din tipar, te surprinde, este un personaj real.

Ioan Slavici