Iona - de Marin Sorescu

Iona

                                       -de Marin Sorescu

Drama este specia genului dramatic care are un conținut serios, uneori trist care tinde să exprime complexitatea vieții reale, reflectând aspecte sociale, istorice sau psihologice.
Termenul provine de grecescul "drama" care înseamnă acțiune, punând accentul pe conflictul dramatic, pe încărcătura afectivă, tensionată a întâmplărilor.

Trăsături:

• -piesa este structurată în acte, tablouri și scene;
• -este scrisă pentru a o putea pune în scenă;
• -are un conflict dramatic puternic în care domină dialogul dar și monologul;
• - prezența indicațiilor scenice;

Secolul al XX-lea aduce înnoiri importante structurale în sfera dramaticului generate de mutațiile estetice care marchează toate genurile literare în această perioadă (introspecția, memoria involuntară etc.)

Tematica teatrului modern va aduce în prim-plan problematica pierderii identității, a înstrăinării de lume, problema singurătății dar și a libertății universale.
Apar diferențe față de teatrul clasic atât la nivelul formei cât și la nivelul conținutului.(Diminuarea rolului acțiunii, indeterminare spațială și temporală, personajul creează mecanismul de marionetă).

În categoria teatrului modern intră și dramaturgia lui Marin Sorescu participant prin opera sa la acțiunea de reînnoire a teatrului românesc.

Subintitulată "Tragedie în patru tablouri", apărută în 1968 în revista "Luceafărul", Iona face parte din trilogia "setea muntelui de sare" alături de "paracliserul" și Matca.
Titlul este o metaforă despre setea de cunoaștere, de comunicare și de adevăr - Acestea sunt de fapt, căile pe care omul trebuie să le urmeze pentru a ieși din absurdul vieții din automatismul existenței.

Există în fiecare piesă a trilogiei un substrat mitic.

Iona face trimitere la mitul din vechiul testament, paracliserul face trimitere la mitul meșterului Manole și Matca reconstruiește mitul potopului.

Prelucrarea cetății din Biblie a legendei profetului Iona face ca piesa să aibă încă de la început caracter de parabolă.

Tema nu este cea a pescarului înghițit de balena uriașă, adică sensul literar al textului ci vizează problematica omului modern care pierzând contactul cu socrul se confruntă cu probleme precum: sensul existenței, comunicarea cu semenii, problematica libertății și singurătatea.

Titlu indică direct legătura piesei cu fabula biblică. Iona este un nume al cărui radical "Io" cu vechea sa conotație io = stăpânul mării și na = negarea lui.

Pentru Iona pierderea ecoului și a numelui înseamnă dobândirea cunoștinței solitudinii strigându-și numele și primind doar "io" conștientizează că este singur.
Structura: drama este structurată în patru tablouri cu trei personaje dintre care două figurante, pescarul unu și pescarul doi, iar Iona este personajul biblic.

Tema ține de existență și se referă la problema omului față în față cu moartea căruia autorul îi dă rezolvare originală.

Conflictul cu moartea se poate rezolva nu numai prin sinucidere ceea ce se și întâmplă în final, dar și prin revolta față de condiția umană a propriului destin.
Pe Sorescu îl preocupă singurătatea ființei în căutarea identității dar și libertatea individului care își asumă destinul chiar dacă este unul tragic.

Simetria tablourilor constă în tabloul I și al IV-lea, Iona se află în afara peștelui iar în tablourile II și III Iona se află în interiorul Peștelui.

Tabloul I: Iona pescuiește așezat în gura de pește în fața mării. Visul lui este să prindă peștele cel mare, însă precaut își ia acvariul pentru că în caz că are nevoie să pescuiască peștii deja prinși. Visul său este să prindă peștele cel mare care-l bântuie de multă vreme. Văzând că nu prinde peștele cel mare, el pescuiește în acvariu, în apa el vede tot felul de nade frumos colorate și visul lui este de a prinde o nadă frumos colorată, în schimb este înghițit de peștele uriaș în gura căruia stătuse în ciuda strigătelor disperate de ajutor. Concluzia lui Sorescu este legată de tentația omului de a-și depăși propria condiție ispitit de nadele colorate care semnifică capcanele atrăgătoare ale vieții.

Tabloul al II-lea: Se petrece în interiorul peștelui, în întuneric. Vrând să doarmă el își dă seama că a fost înghițit și astfel meditează la posibilele soluții de a se salva încercând în primul rând salvarea prin logos, gândindu-se la un moment dat la sinucidere ca la o posibilă soluție de salvare, renunță deoarece își dă seama că este primul pescar pescuit de chit (balenă). Încearcă apoi să străpungă pântecele cu un cuțit pe care îl avea asupra lui însă devine melancolic și se hotărăște să construiască o barcă. Ceea ce impresionează în acest tablou este firescul reacțiile personajului care se comportă ca într-o situație normală fără a nu fi cuprins de panică.

Tabloul al III-lea: Acțiunea se petrece în al doilea pește care înghițise primul pește și în care se află o moară de vânt. El continuă să dialogheze cu sine însuși iar în scenă își fac apariția doi pescari ducând fiecare câte o bârnă în spate. Iona pare să îi recunoască, vorbește cu ei și le promite că atunci când va ajunge acasă le va spune celor din familia lor că sunt bine și că nu se vor întoarce acasă. Cei doi dispar fără a rosti nici un cuvânt iar Iona rămâne singur, spintecă burta peștelui cu un cuțit și apoi cu unghiile. El meditează acum în singurătate și își exprimă dorința de a vedea un om.

Tabloul al IV-lea: Eroul se află "într-o gură de grotă", spărtura ultimului pește spintecat de Iona din care nu iese din început decât barba sa. Iese din burta peștelui, pășește pe uscat însă este dezorientat, "încotro o veni casa mea?". Reapar cei doi pescari însă Iona privind la orizont nu vede altceva decât "un șir nesfârșit de burți". Prin rememorare personajul se întoarce către trecut - părinții, școală, căutându-și propria viață însă descoperindu-și identitatea realizează implicit și limitele existențiale legând ca soluție pentru ieșirea din labirint, partea cealaltă de sine interior. Acest lucru nu este posibil decât prin sinucidere.

Finalul este unul simbolic întrucât spintecarea poate simboliza ieșirea, evadarea din spațiul închis, din propriul destin, din limitele existenței umane și alungarea singurătății.
Întregul univers dramatic conturează zbuciumul sufletesc al personajului, dilemele pe care le trăiește iar conflictul dramatic este unul interior bazat pe relația dintre lumea lăuntrică.

Spațiul acțiunii sugerată prin decor poate semnifica un tărâm al vieții și al morții, un spațiu bazat pe ambiguitatea real-supranatural. Astfel, tema morții se îmbină cu cea a destinului și cu noii nașteri cărora li se subordonează motive specifice literaturii universale existențiale. Cel al spațiului închis, motivul labirintului și cel al sinuciderii.
Simbolul, peștele este simbolul ființelor primare al liniștii, al tăcerii fără a avea atribuții umane. 

În viziunea lui Mircea Eliade, peștele semnifică moartea, iar burta infern.
Labirintul, simbol al dramei, poate semnifica drumul printre capcanele vieții, o odisee către găsirea propriului eu. Apa și marea semnifică libertatea, aspirația spre un orizont neliniștit dar și un nesfârșit șir de capcane. Cuțitul este simbol al libertății de acțiune iar grătarul este o formă de selecție a lucrurilor și de protecție a eului.

Zădărnicia gesturilor, existența unor iluzii deșarte sunt sugerate de morile de vânt, pe când bârnele pe care pescarii le cară în spinare ne duc cu gândul la efortul lui Sisif.
Barca pe care vrea s-o construiască Iona este un simbol al singurătății.

Marin Sorescu