Enigma Otiliei -de George Călinescu

Enigma Otiliei

                                            -de George Călinescu

Romanul lui Călinescu, apărut în 1938, urmează metoda realismului balzacian. Veritabilă frescă a societății bucureștene de la începutul secolului XX, Enigma Otiliei investighează atât istoria unei moșteniri, cât și relațiile de familie, toate aflate sub dominația nefastă a banului, acel "zeu la care se închină toți", potrivit lui Balzac. Familia, tema operei, este tratată din perspectivă realistă (goana pentru avere), dar și cu mijloace ale clasicismului (fizionomiile, tipurile umane). Treptat, alături de Felix Sima, cititorul pătrunde într-o lume marcată de aspirații materiale: este cazul familiei Tulea care urmărește banii bătrânului avar Costache Giurgiuveanu.

Tema moștenirii a fost mult frecventată de prozatorii realismului de secol XIX. Sursa conflictelor din roman este chiar Moș Costache, proprietarul unei case cu arhitectură pretențioasă, dar fără gust, deținătorul unei averi consistente. Bătrânul avar este înconjurat de o lume lacomă, agresivă, dornică să preia moștenirea. Este cazul surorii sale, Aglae care, asemenea fratelui, crede în puterea banului și se simte cea mai îndreptățită să îl moștenească pe bătrân: "Aici e casa fratelui meu și eu sunt unica lui soră. Nimic nu se mișcă aici în casă și nimeni nu s-atinge de nimic." În fond, relațiile de familie sunt false: grija arătată lui Giurgiuveanu după atacul de cord, de exemplu, ascunde alte dorințe. Stănică Rațiu, un intrus, căsători cu o fiică a Aglaei, îl interpretează pe Felix: "Ai găsit ceva, șmechere? Are parale moșul?" Același Stănică, adevărat demagog, capabil de jocuri viclene, este cel care, în capitolul XX, îi sustrage banii bătrânului bolnav ("Banii, ba-banii, pu-pungașule!") care, în cele din urmă, moare: "deodată se prăbuși la pământ". Odiseea căutărilor va continua și după moartea avarului: "În vreme ce cadavrul stătea inert peste plapumă și începuse să ia tonuri ceroase, Aglae, Olimpia, Aurica și Titi scotoceau în toate părțile."

Acțiunea este alertă și urmărește atât destinul lui Felix Sima, traseul maturizării sale, cât și relațiile conflictuale din jurul moștenirii. Iubirea constituie o altă componentă importantă a romanului, având ca punct de plecare dragostea lui Felix pentru Otilia Mărculescu, fiica vitregă a lui Costache Giurgiuveanu, Odată cu pătrunderea în casa lui Giurgiuveanu, tânărul face cunoștință cu o nouă lume - cu generosul Pascalopol, aristocrat, prieten de familie și îndrăgostit de Otilia, dar și cu familia Tulea.

Personajele sunt construite, cele mai multe, în jurul unei singure trăsături de caracter. Costache Giurgiuveanu este avarul, mereu nehotărât și alarmat de posibilii "intruși" sau aspiranți la propria avere. O iubește pe Otilia, "fe-fetița mea", o armă împotriva celorlalți aspiranți. Aglae, sora sa, este: "baba absolută fără cusur în rău", cum o caracterizează Weismann, coleg cu Felix. Fetele ei, Olimpia și Aurica, par să moștenească răutățile materne. Cea dintâi, Olimpia, se căsătorise cu abilul și demagogul Stănică Rațiu, "un Cațavencu al ideii de paternitate", arivist, căutând cu orice mijloace să parvină. Imatur, mereu obedient față de vorbele mamei sale, este Titi Tulea, artistul ratat, copiator de ilustrate. Soțul Aglaei, în schimb, Simion, reprezintă un caz clinic, capabil de "profeții" imaginare.

Romanul capătă tonalități moderne, urmărind și patologicul. De cealaltă parte, Leonida Pascalopol este un aristocrat, moșier cu avere, care făcuse un cult pentru Otilia. Discret, generos manierat, Pascalopol se distinge de ceilalți, dar este și un motiv de rivalitate pentru Felix, pentru care Otilia reprezintă, de asemenea "o fată admirabilă, o fată superioară pe care n-o înțeleg". Tânărul ilustrează tipul intelectualului, dorind să își construiască un cod moral: "Voi căuta să fiu bun cu toată lumea, modest și să-mi fac o educație de om. Voi fi ambițios, nu orgolios." Portretul fizic îl aflăm încă de la început: "Fața îi era juvenilă și prelungă, aproape feminină." Fiul doctorului Sima din Iași vine în București, scopul fiind acela de a urma Medicina. De asemenea, el caută să înțeleagă mecanismele unei lumi care îl neliniștea, dar, mai mult, să înțeleagă enigma Otiliei. Personaj modern, Otilia Mărculescu este o fire capricioasă, dar charismatică, mereu fermecătoare, exuberantă, cultă, manifestând o vie pasiune pentru artă. Amestecul de maturitate și copilărie pare să îl deruteze pe Felix.

Epilogul subliniază deșertăciunea acestui zbucium continuu de a avea (din acest punct de vedere avarul fiind imaginea simbolică a lumii imaginate). Vorbele lui moș Costache, "Aici nu stă nimeni!", se vor adeveri în final, după ani, când maturul Felix Sima, ajuns o personalitate în lumea medicală, revizitează strada Antim și casa peste care se așternuse tăcerea.

George Călinescu