Din ceas, dedus - de Ion Barbu

Din ceas, dedus...

                                 -de Ion Barbu

Poezia aparține volumului "Joc secund", din punct de vedere prozodic sunt preluate unele tipare cunoscute de natură tradițională, dar la nivelul concepției artistice și al limbajului avem de a face cu o poezie modernă.
Poezia este o ecuație a lumii în care semnele se cer descifrate pentru a înțelege sensul universului uman și cosmic.

Titlul sugerează ideea de timp fără curgere, "dedus" adică sustras temporalității obișnuite. Timpul creației pierde în semnele măsurării, el se fluidizează și se confundă cu eternul.

Tema poeziei este o artă poetică dar și o viziune asupra omului superior, în sprijinul afirmării artei și al artistului sunt folosite motivul oglinzii și cel al cântecului.
Intenția poetului cuprinde o lume a esențelor ireale ce refuză să fie identificate în obiecte concrete. Spre deosebire de Arghezi care încearcă să recupereze forța concretă a cuvântului, Barbu încearcă să de concretizeze cuvântul, să-l elibereze de corporalitatea materiei și să-l lase să zboare în lumea spiritului care este o lume a jocului secund, a imaginației pure.
Joc secund poate fi și arta care se inspiră și se deprinde totodată și din lumea ideală pe care artiștii o contemplă.

Realitatea este jocul prim al existenței de la care creația liberă pornește.

În lumea artei subiectivitatea primă o reprezintă cel care scrie iar cel care o citește este subiectivitate secundă. Lectorul însuși își are jocul secund al interpretării.
Poezia este structurată din 2 secvențe poetice: prima secvență este alcătuită din primele 4 versuri și ilustrează concepția poetului despre poezie "adâncul acestei calme creste". Poetul consideră poezia un joc intelectual, un joc secund mai pur. Ca manifestare strictă a minții în care se reflectă realitatea. Antiteza dintre "cirezile agreste" și "calme creste" subliniază faptul că lumea înconjurătoare se reflectă în luciul apei.

Ermetismul versurilor este dat de prezența simbolurilor, ceasul care înseamnă temporalitate, oglinda semnifică granița din realitate și lumea ideilor pure. A doua secvență exprimă o altă viziune despre poezie care este "nadir latent" opus zenitului ceea ce sugerează concepția matematică a lui Barbu despre creația lirică.

Lumea reală stă sub semnul zenitului în obiectivitate iar poezia se regăsește în nadir în reflectare.
Poetul își imaginează un punct al ideilor în înaltul cerului și întâlnește poezia prin metafora "harfe răsfirate" aflată în zbor invers spre esența neștiută a universului.
Prozodie: 2 catrene cu versuri lungi; măsura de 13-14 silabe și rima încrucișată.

Ion Barbu